Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

Primind o iconiță și binecuvântări de la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al B.O.R.

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Pentru elevii mei din clasa a V-a. Pregatire pentru teza. Partea a II-a

Pronumele este partea de vorbire flexibilă, care ţine locul unui substantiv.
Ţinând locul substantivului, va avea aceleaşi funcţii sintactice ca acesta.
Pronumele personalse clasifică în:
A. pronume personal propriu-zis,
B. pronume personal de politeţe
A. Pronumele personal propriu-zis are forme accentuate (eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele, pe mine, pe noi, pe tine, pe voi, pe el, pe ea, pe ei, pe ele, mie, nouă, ţie, vouă, lui, lor, ei, tu!, voi!), dar şi forme neaccentuate ( mă, ne, te, îl, l, îi, i, o, le, îmi, mi, ne, ni, vă, vi, îi, i, le, li).
Pronume personale propriu-zise sunt şi: dânsul, dânsa, dânşii, dânsele, dânsului, dânsei, dânşilor, dânselor).

Haideţi să vedem, acum, copii, care sunt funcţiile sintactice ale pronumelor personale propriu-zise:
1. La cazul Nominativ:
a) Subiect:
Eu scriu frumos.
- eu = pronume personal propriu-zis, persoana I, nr. singular, formă accentuată, cazul Nominativ, funcţie sintactică de Subiect
b) Nume predicativ:
Fratele meu este el.
- el = pronume peronal propriu-zis, persoana a III-a, nr. singular, genul masculin, formă accentuată, cazul Nominativ, funcţie sintactică de Nume predicativ

2. La cazul Acuzativ:
a) Complement, precedat sau însoţit (ori nu!) de prepoziţie
Te văd pe tine de departe.
- te = pronume personal propriu-zis, persoana a II-a, nr. singular, formă neaccentuată, cazul Acuzativ, fără prepoziţie, funcţia sintactică de Complement
- pe tine = pronume personal propriu-zis, persoana a II-a, nr. singular, formă acdentuată, cazul Acuzativ, însoţit / precedat de prepoziţia simplă "pe", funcţia sintactică de Complement.
Vorbeam despre voi.
- despre voi= pronume personal propriu-zis, persoana a II-a, nr.pl., formă accentuată, cazul Acuzativ, precedat de prepoziţia simplă "despre", funcţia sintactică de Complement
b) atribut pronominal prepoziţional
Floarea de la dânsa s-a ofilit.
- de la dânsa = pronume personal propriu-zis, persoana a III-a, nr. sg., genul feminin, formă accentuată, cazul Acuzativ, precedat de prepoziţia compusă "de la", funcţia sintactică de Atribut pronominal prepoziţional
3. La cazul Genitiv
a) Atribut pronominal genitival
Cartea dânsilor este nouă.
- dânşilor= pronume personal propriu-zis, persoana a III-a, nr. pl., genul masculin, formă accentuată, cazul Genitiv, funcţia sintactică de Atribut pronominal genitival
b) Complement
Avionul zbura deasupra lor.
deasupra lor= pronume personal propriu-zis, persoana a III-a, nr. pl., genul feminin si masculin, formă accentuată, cazul Genitiv, precedeat de prepoziţia compusă "deasupra", specifică acestui caz, funcţia sintactică de Complement.
4. La cazul Dativ
a) Nume predicativ
Copilul Dianei este asemenea ei.
- asemenea ei = pronume personal propriu-zis, persoana a III-a, nr.singular, genul feminin, formă accentuată, cazul Dativ, precedat de prepoziţia simplă "asemenea", specifică acestui caz, funcţia sintactică de Nume predicativ
b) Complement
Le-am adus dânselor o floare.
- le = pronume personal propriu-zis, persoana a III-a, nr. plural, genul feminin, formă neaccentuată, cazul Dativ, funcţia sintactică de Complement.
- dânselor = pronume personal propriu-zis, persoana a III-a, nr. plural, genul feminin, formă accentuată, cazul Dativ, funcţia sintactică de Complement.

B. Pronumele personal de politeţe

Pronumele personal de politeţe este pronumele prin care se exprimă respectul faţă de cineva. El are formă numai pentru persoanele a II-a si a III-a, singular şi plural:
- persoana a II-a: dumneata, d-ta, dumneavoastră, d-voastră, dumitale d-tale, dumneavoastră, dv.; dvs.;
- persoana a III-a: dumnealui, d-lui, dumnealor, d-lor, dumneaei, d-ei, dumnealor, d-lor.
În limbajul familiar şi regional, există şi alte variante ale pronumelui de politeţe: mata, mătălică, mătăluţă, tălică, matale.
Formele reverenţioase, precum "Domnia ta", "Domnia sa", "Domnia voastră", "Măria ta", "Înălţimea ta", "Excelenţa sa", "Luminăţia voastră", "Preacucernicia voastră" etc. se folosesc în limbajul solemn, oficial şi protocolar.
PRONUMELE PERSONAL DE POLITEŢE ÎNDEPLINEŞTE ACELEAŞI FUNCŢII SINTACTICE CA ŞI PRONUMELE PERSONAL PROPRIU-ZIS!!!!

TEMĂ: ÎNLOCUIŢI PRONUMELE PERSONALE PROPRIU-ZISE DIN EXEMPLELE ANALIZATE ŞI AFLAŢI FUNCŢIILE SINTACTICE ALE PRONUMELUI PERSONAL DE POLITEŢE!!!
SUCCES!

P.S. SĂ ÎNVĂŢAŢI FOARTE BINE, PENTRU CĂ AŞA CEVA VEŢI PRIMI ŞI LA TEZĂ!!!
DAŢI-LE ŞI COLEGILOR VOŞTRI CARE NU AU INTERNET. MULŢUMESC!

Niciun comentariu: